Ce înseamnă, cu adevărat, o persoană conflictuală – și cum ne păstrăm demnitatea în relație cu ea
Există oameni care par să trăiască în tensiune continuă, ca un fir de curent electric neizolat. Le simți prezența înainte să spună ceva. Trec prin încăperi și lasă în urmă tăceri incomode, resentimente nespuse, energie spartă. Nu urlă, neapărat. Uneori sunt chiar șarmanți. Dar undeva, între cuvintele lor, se ascunde o săgeată. Între gesturi, o provocare. Și între zâmbete, o miză. Nu de dragul armoniei, ci de dragul fricțiunii. Sunt cei pe care ajungem să-i numim – adesea prea târziu – persoane conflictuale.
Dar ce înseamnă asta, cu adevărat? Este un defect de caracter? O strategie de supraviețuire? O traumă purtată ca armură? Și, mai ales, cum navigăm viața alături de astfel de oameni fără să devenim versiuni mai tensionate ale propriei noastre ființe?
I. Conflictul nu e mereu război. Uneori e o cerere de ajutor. Alteori, o sabie
„Persoanele conflictuale nu sunt, în esență, niște oameni care caută distrugerea. Ci oameni care nu au învățat niciodată cum arată cooperarea”, spune psihologul Radu Leca, într-un interviu despre personalitățile disfuncționale.
În copilăriile lor, conflictul a fost adesea limbajul dominant. O formă de interacțiune în care controlul însemna siguranță. Poate au crescut într-un mediu cu părinți critici, impredictibili sau hiperautoritar. Au învățat că cel care atacă primul evită să fie atacat. Și că vulnerabilitatea este periculoasă.
Acești oameni nu au avut spațiu pentru exprimare autentică. Așa că au înlocuit emoțiile cu reacții. Teama cu sarcasm. Nesiguranța cu critică. Dorința de conexiune cu impunerea de autoritate.
„Conflictul devine, în multe cazuri, un mecanism de reglare emoțională. Oamenii aceștia sunt, de fapt, în permanentă tensiune internă. Și o varsă afară”, adaugă psihoterapeuta Lavinia Chițu, specializată în relații toxice și traumă de atașament.
II. Cum recunoști o persoană conflictuală? Nu e mereu zgomotoasă. Dar e obositor să-i fii aproape
Spre deosebire de imaginea clișeică a unui „scandalagiu”, persoana conflictuală poate fi tăcută, pasiv-agresivă, extrem de inteligentă emoțional și chiar seducătoare. Tocmai asta o face greu de citit și mai greu de contracarat. Însă există câteva constante comportamentale care, în timp, devin imposibil de ignorat:
- Are nevoie să aibă ultimul cuvânt — chiar și în discuțiile aparent banale.
- Nu își cere scuze — sau o face formal, fără asumare reală.
- Întoarce mereu vina — folosește distorsionări, generalizări și insinuează că problema e, de fapt, a ta.
- Creează alianțe — și se folosește de alți oameni pentru a-și justifica ostilitatea.
- Îți induce senzația că tu ai greșit — chiar și când ai fost calm, corect și onest.
- Reacționează disproporționat — fie pasional, fie rece ca gheața — la orice formă de contradicție.
„Nu e vorba doar de ce spun. Ci de cum te simți tu, în mod constant, în preajma lor: mic, vinovat, nesigur”, spune terapeutul relațional Andreea Coman. „Sunt maeștri în invalidare.”
III. Când rămâi, când pleci și când îți pui oglinda în față
Nu orice relație tensionată trebuie abandonată. Nu orice persoană conflictuală e de neîndurat. Dar există un prag clar, dincolo de care compromisurile tale nu mai sunt maturitate, ci auto-anulare.
Rămâi, dacă există deschidere. Dacă celălalt își poate recunoaște, măcar parțial, pattern-urile. Dacă există un fir de empatie.
Pleci, dacă te minți constant că se va schimba, dar nimic nu se mișcă. Dacă începi să devii o versiune distorsionată a ta doar ca să menții „pacea”.
Te oprești, dacă vezi că încerci să-i salvezi. Nu e treaba ta. E seducător să vrei să „repari” o persoană conflictuală — dar nu e sănătos. E, de fapt, o repetare a propriei nevoi de a fi iubit pentru cât „suporți”.
IV. Cum dezamorsezi fără să distrugi? (Dacă alegi să rămâi în relație)
Psihologii recomanda câteva reguli clare:
- Nu contracara atacul cu atac — chiar dacă ai dreptate. Cel mai greu e să-ți păstrezi verticalitatea când celălalt încearcă să te tragă în nămol. Dar acolo se joacă puterea ta reală.
- Setează limite ferme, non-negociabile — inclusiv în tonul conversației: „Dacă ridici vocea, nu continuăm discuția”. Nu trebuie să impui. Doar să refuzi.
- Refuză triangulările — nu lăsa persoana conflictuală să te pună împotriva altcuiva. Spune: „Nu mă implic în discuții despre X în lipsa lui”.
- Spune-i ce vezi, nu ce crezi despre ea — „Când ridici tonul, mă simt atacat” e mai eficient decât „Tu mereu faci scandal”.
- Ai grijă de tine în afara relației — sport, terapie, jurnal personal. Pentru că te va epuiza.
V. Ce spun studiile? Personalitatea conflictuală nu e doar un defect de caracter – e un model de atașament dezorganizat
Conform DSM-5, conflictualitatea cronică apare frecvent în personalitățile cu trăsături borderline, narcisice sau paranoide. Dar nu e nevoie de un diagnostic clinic pentru a suferi în relație.
Un studiu publicat în Journal of Personality and Social Psychology arată că persoanele care cresc în medii haotice sau conflictuale au o probabilitate mult mai mare să manifeste conflict ca limbaj relațional — nu pentru că își doresc, ci pentru că altceva nu știu.
„Nu toți oamenii rănesc intenționat. Dar dacă nu sunt dispuși să-și înțeleagă rănile, vor continua să le proiecteze”, spune prof. Gabor Maté, unul dintre cei mai respectați autori în domeniul traumei relaționale.
VI. Concluzie: Nu e despre a învinge. E despre a rămâne întreg
Relația cu o persoană conflictuală este un dans pe marginea prăpastiei. Dacă nu ești atent, vei dansa până când vei cădea — și nici nu vei ști când ai început să te pierzi.
Poți iubi o astfel de persoană. Poți încerca să o înțelegi. Poți avea compasiune. Dar nu poți, și nu trebuie, să-ți sacrifici sănătatea emoțională pentru a menține o relație în care doar tu tragi sforile armoniei.
Uneori, cea mai matură formă de iubire e distanța. Cea mai clară formă de demnitate e tăcerea. Iar cea mai profundă formă de putere e să alegi să nu lupți în bătăliile altora.