Într-un sat din zona Moldovei, Maria, 53 de ani, are notate pe o hârtie scorojită pașii pe care i-a învățat la un curs gratuit: cum să trimită un e-mail, cum sa intre pe Facebook etc. „Nu știu să citesc tot ce scrie acolo. Mă pierd. Dar încerc…”, imi spunea intr-o conversatie, cu o voce joasă, în timp ce își fixa ochelarii pe nas. În era hiperconectată, în care o programare medicală, o cerere către administrația locală sau un simplu CV se fac online, Maria este una dintre milioanele de europeni — și zeci de milioane la nivel global — pentru care digitalul nu înseamnă progres, ci panică.
Ce înseamnă cu adevărat competența digitală de bază?
Departe de clișeul simplist cu „deschisul unui calculator”, competențele digitale de bază sunt, conform cadrului european DigComp 2.2, un set complex de aptitudini esențiale: găsirea și evaluarea critică a informațiilor, comunicarea și colaborarea online, crearea și editarea de conținut, protejarea datelor personale și rezolvarea problemelor tehnice. Practic, este alfabetizarea funcțională a secolului XXI — iar fără ea, participarea la viața socială, economică și politică este profund limitată.
Un continent digitalizat, dar nu pentru toți
La nivelul Uniunii Europene, în jur de 46% dintre adulți au competențe digitale scăzute sau inexistente. În România, conform Eurostat, doar 28% din populație are un nivel minim de competențe digitale. Acest decalaj este mai mult decât statistic: el este una dintre cele mai subevaluate forme de inegalitate contemporană.
„Accesul la internet nu înseamnă incluziune digitală. E doar o piesă din puzzle. Cei mai vulnerabili sunt exact cei care nu se văd în aceste statistici: vârstnicii, femeile din zone defavorizate, tinerii care nu au avut șansa unei educații funcționale,” explică dr. Ruxandra Popescu, expertă în politici digitale la Universitatea din Amsterdam.
Digitalizarea ca formă de excludere
În București, la marginea cartierului Ferentari, Ionuț, 17 ani, și-a pierdut șansa la școala pentru că nu a reușit să completeze online formularul de înscriere. Mama sa nu a știut unde să caute, iar telefonul familiei — un smartphone cu ecran crăpat — nu permitea încărcarea platformei.
„A fost ca și cum am fost invizibili pentru sistem. Nimeni nu ne-a spus cum. Nimeni nu ne-a întrebat dacă putem,” povestea băiatul cand l-am intrebat despre competentele digitale intr-o discutie informala.
Astfel de povești se repetă la scară națională. Pandemia a expus — și a agravat — aceste inechități. Odată cu digitalizarea forțată a serviciilor publice, a educației și a sănătății, cei care nu aveau deja competențele digitale au fost de facto excluși. În timp ce unii participau la teleșcoală sau telemuncă, alții rămâneau deconectați.
Un analfabetism modern cu rădăcini adânci
Fenomenul este o extensie a inegalităților sistemice. Lipsa alfabetizării digitale se suprapune aproape perfect cu lipsa accesului la educație de calitate, sărăcia, marginalizarea etnică și genul. În comunitățile de romi sau în satele fără rețea de internet stabilă, lipsa competențelor digitale este o realitate tăcută.
„Când nu știi să citești un mesaj pe WhatsApp de la primărie, când nu înțelegi ce e phishing, când nu poți să ceri ajutor pentru un copil bolnav pentru că formularul e online, nu e doar inconvenient. E o formă de excludere sistemică,” spune Irina Mihailescu, coordonatoare a programului „Tech for Humanity” din cadrul Code4Romania.
Nativii digitali – o iluzie periculoasă
Una dintre cele mai periculoase presupuneri este că tinerii „se descurcă” pentru că folosesc social media. În realitate, o mare parte din tineri nu au capacitatea de a folosi tehnologia în mod critic, creativ sau sigur.
„Tinerii români sunt mai degrabă consumatori digitali pasivi decât creatori sau utilizatori autonomi. Nu știu să caute informație academică, nu știu să folosească un editor de texte complex sau să identifice un site fraudulos,” avertizează Delia Gavra, cercetătoare în educație digitală la Institutul pentru Viitorul Educației.
Soluții: mai mult decât cabluri și tablete
Soluția nu se află în gadgeturi. E nevoie de programe de formare adaptate cultural și emoțional, de infrastructură gândită etic, și de politici publice care pun oamenii în centrul procesului, nu tehnologia.
În Portugalia, programul “INCoDe.2030” oferă cursuri gratuite de alfabetizare digitală pentru adulți în biblioteci, parohii și primării, cu rezultate remarcabile. În Estonia, digitalizarea administrației a fost însoțită de o campanie națională de educație digitală de peste un deceniu.
În România, inițiativele sunt fragmentate și adesea reactive. „Avem nevoie de o strategie națională coerentă, nu de proiecte-pilot care dispar după un an,” spune sociologul Dragos Coman.
Intre două lumi
În fața unor clădiri administrative sau la diferite ghisee administrative din orsele din Romania foarte multi pensionari întreabă timid pe cineva mai tânăr daca ii pot ajuta cu formulare on line.
Această întrebari, rostite cu sfială, reprezinta simptomul unei rupturi profunde: între cei care pot accesa viitorul digital și cei care rămân captivi într-un trecut analogic, cu mâinile tremurând deasupra unui ecran pe care nu-l înțeleg.
Într-o lume în care progresul este măsurat în viteza conexiunii, adevărata civilizație se măsoară în capacitatea de a nu lăsa pe nimeni în urmă.
Și, mai ales, în capacitatea de a-i asculta pe cei care nu știu să apese singuri pe „enter”.