Dincolo de algoritmi, criptare și ransomware, se conturează o amenințare sistemică: o pandemie digitală globală. Nu un scenariu science fiction, ci o posibilă criză existențială a erei noastre, despre care vorbesc deja strategi, militari, economiști și analiști geopolitici. Într-o lume interdependentă, unde un singur punct de eșec poate prăbuși întregi sectoare, întrebarea nu mai este „dacă”, ci „când” și „cât de pregătiți suntem?”
Ce este o cyber pandemic și de ce contează acum?
Termenul cyber pandemic nu este unul de marketing, nici o metaforă editorială. Este un construct strategic apărut în discursurile Forumului Economic Mondial, alături de actori precum NATO, Banca Mondială sau Institutul pentru Studii de Securitate al UE. Conceptul desemnează o serie de atacuri cibernetice interconectate și de mare amploare care se răspândesc rapid, afectând infrastructuri esențiale la nivel global – de la energie și transporturi, la sistemele bancare, rețelele de comunicații, lanțurile de aprovizionare și până la serviciile publice.
Ce o face diferită de un atac cibernetic obișnuit? Efectul de contagiune. Așa cum o pandemie virală nu poate fi izolată într-un singur oraș, o cyber pandemic nu poate fi „localizată” într-o singură companie sau sector. Conectivitatea digitală globală devine astfel un canal de transmisie a crizei, nu doar un vehicul al inovației.
Simulări, avertismente și semnale ignorate
În iulie 2021, Cyber Polygon, exercițiul cibernetic anual organizat sub egida Forumului Economic Mondial și coordonat de BI.ZONE și Sberbank, a atras pentru prima dată atenția asupra unui scenariu de tip pandemic digital. 200 de organizații din 48 de țări au participat la simularea unui atac cibernetic asupra unui lanț global de aprovizionare. Rezultatele nu au fost publicate integral – însă concluzia oficială a fost limpede: sistemele actuale de apărare cibernetică nu sunt pregătite pentru o criză de tip sistemic.
Nu este prima dată când se exersează scenarii de acest tip. În 2019, Centrul pentru Securitate Sanitară al Universității Johns Hopkins și Forumul Economic Mondial au organizat exercițiul Event 201 – o simulare a unei pandemii globale cu virus respirator. Câteva luni mai târziu, izbucnea pandemia COVID-19. Prin paralelă, Cyber Polygon a fost văzut de unii ca un avertisment sau, în cercuri mai conspirationiste, o replică digitală a Event 201.
COVID-19 – testul real care a deschis porțile atacurilor cibernetice
Pandemia biologică a accelerat digitalizarea, dar a slăbit apărarea. În timpul lockdown-urilor, atacurile ransomware au crescut cu peste 600%. Spitalele au devenit ținte, infrastructura energetică a fost testată (vezi atacul asupra Colonial Pipeline din SUA), iar infractorii cibernetici au profitat de haosul generalizat pentru a infiltra rețele sub protecția crizei.
Mai mult, au apărut grupuri de atacatori sponsorizate de state. APT-urile (Advanced Persistent Threats) din Rusia, China, Iran și Coreea de Nord au vizat infrastructuri critice sub pretextul „chaosului pandemic”. Rezultatul? Un precedent periculos: o criză reală a fost exploatată ca acoperire pentru testarea limitelor rezilienței digitale globale.
Vulnerabilitățile sistemice: de la DNS la AI
O cyber pandemic nu apare din neant. Ea exploatează vulnerabilități deja existente:
- Monopolul platformelor cloud – Aproape 70% din datele globale trec prin câteva companii (Amazon Web Services, Microsoft Azure, Google Cloud). Un atac reușit asupra uneia dintre acestea poate produce un colaps digital cu efecte în cascadă.
- Lanțurile de aprovizionare software – Cazul SolarWinds (2020) a demonstrat cum un software compromis într-un singur punct poate afecta sute de instituții guvernamentale și companii din întreaga lume.
- Inteligența Artificială – AI este și unealtă de apărare, și vector de atac. Generatoare de cod malițios, deepfake-uri utilizate pentru inginerie socială, sau atacuri automate pot fi orchestrate la scară industrială.
- Dependența de IoT – O rețea de zeci de miliarde de dispozitive slab securizate (de la camere de supraveghere la echipamente medicale) poate deveni un teren fertil pentru o infecție digitală globală.
România în ecuația globală: actor, victimă sau tampon?
România are o poziție ambivalentă. Pe de-o parte, găzduiește unul dintre cele mai mari centre europene de securitate cibernetică – Bitdefender. De asemenea, sediul Centrului European pentru Competențe în Securitate Cibernetică se află la București.
Pe de altă parte, sistemele informatice din sectorul public sunt, în continuare, fragile, iar instituțiile-cheie – de la spitale la administrații locale – folosesc infrastructură învechită. Cazul atacului asupra Spitalului din Huși (2023), urmat de compromiterea serverelor CNAS, arată cât de aproape este România de un colaps digital punctual.
Pregătire, reziliență, reformă
În fața unui risc cu adevărat sistemic, apărarea nu mai poate fi doar tehnică. Este nevoie de:
- Alfabetizare digitală națională – O cyber pandemic poate fi oprită și prin comportamente individuale (actualizări, evitarea phishing-ului, back-up-uri regulate).
- Testarea constantă a infrastructurilor critice – Exerciții precum cele organizate de CERT-RO trebuie extinse, simulate cu scenarii realiste și desfășurate cu participare interinstituțională.
- Diplomație cibernetică – România trebuie să devină un actor activ în tratativele internaționale pentru stabilirea regulilor de război digital.
Cyber pandemic nu bate la ușă. E deja în curte.
Fragmentarea înnăscută a spațiului digital – între infrastructura occidentală, rețelele controlate de state autoritare, darknet și actori non-statali – face ca o criză globală să fie din ce în ce mai probabilă. Nu este nevoie de un virus digital magic. Doar de un cumul de factori: un bug zero-day, o escaladare geopolitică, o suprapunere între AI ofensiv și o infrastructură slab apărată.
O cyber pandemic nu va ucide direct. Dar poate bloca spitale, poate produce blackout-uri energetice, colaps economic și haos social. Într-o lume în care conexiunea înseamnă viață, un „virus digital” nu este o metaforă. Este o armă de distrugere în masă cu latență invizibilă și viteză de replicare instantanee.
Întrebarea reală rămâne: suntem pregătiți să trăim în lumea de după atac? Sau încă ne imaginăm că firele invizibile ale lumii noastre nu pot fi rupte?