Adopția, un act perceput în mod idealist drept o formă supremă de altruism și reparație socială, ascunde, în realitate, straturi complexe de biopolitică, selecție și inegalitate structurală. Departe de a fi doar o alegere personală sau o soluție pentru infertilitate, adopția este un proces marcat de constrângeri culturale, economice și politice, iar modul în care anumite state trierează copiii adoptabili expune realități brutale despre cine merită o a doua șansă și cine este considerat „pierdut” pentru societate.
Frica de adopție nu este doar anxietatea individuală a părinților adoptivi cu privire la necunoscutul genetic și istoric al copilului, ci și expresia unei anxietăți colective despre cine are dreptul să crească într-o societate și cine este împins la periferie. În unele contexte, această triere a fost ridicată la rang de politică de stat, așa cum s-a întâmplat în Rusia, unde copiii considerați „sănătoși” au fost păstrați pentru adopțiile interne, iar cei cu probleme medicale, în special proveniți din familii afectate de alcoolism și sărăcie, au fost direcționați către adopții internaționale.
Această formă de selecție nu este unică Rusiei. În istoria recentă, multe state și-au calibrat strategiile de plasament în funcție de interese politice și economice. În China, politica unui singur copil a dus la o abundență de fete abandonate și date spre adopție în străinătate, în timp ce băieții erau păstrați în familie pentru continuitatea genealogică. În România postcomunistă, adopțiile internaționale au devenit o piață haotică în anii ‘90, statul pierzând controlul asupra procesului, iar copiii ajungând în familii din Occident fără o supraveghere adecvată. În SUA, rețeaua complexă de plasament al copiilor reflectă adesea rasismul sistemic, în care copiii afro-americani și latino sunt mai greu adoptați decât copiii albi. În unele țări din Africa și America de Sud, adopțiile internaționale au fost utilizate drept paravan pentru traficul de copii, creând o piață neagră a filiației.
Cine Este Considerat „Adoptabil” și Cine Nu?
Trierile copiilor adoptabili reflectă adesea structuri de putere ascunse, unde selecția nu este întâmplătoare, ci ghidată de norme sociale, criterii economice și, uneori, de eugenism latent. Cei mai căutați copii în adopțiile internaționale sunt, de regulă, bebelușii sănătoși, albi sau de origine cât mai apropiată de cea a părinților adoptivi. În schimb, copiii cu dizabilități, cu origini etnice marginalizate sau cu istorii familiale problematice sunt cei mai greu adoptabili și, de multe ori, nici măcar nu li se oferă o șansă reală la integrare.
În Rusia, statul a operat o formă ascunsă de selecție reproductivă, păstrând în țară copiii cu potențial de integrare și externalizând către adopțiile internaționale copiii cu deficiențe sau probleme sociale. Această strategie nu doar că reflectă o formă de darwinism social, ci expune o frică sistemică față de gestionarea categoriilor de populație percepute ca fiind „defecte” sau „neproductive”.
În același timp, în țările occidentale, frica de adopție este alimentată de mitologia sângelui și a geneticii. Chiar dacă progresele psihologice au arătat că un copil adoptat poate avea o dezvoltare emoțională la fel de sănătoasă ca un copil crescut de părinții biologici, există încă reticență față de „povara trecutului”. Aceasta este o prejudecată culturală care își are rădăcinile în ideea că familia este definită exclusiv prin legături de sânge.
Mafia Adopțiilor și Exploatarea Vulnerabililor
Oriunde există cerere, se creează și o piață. În anii ‘90 și 2000, multe țări din Europa de Est, America Latină și Asia de Sud au devenit centre neoficiale ale mafiei adopțiilor internaționale, unde intermediarii și oficialii corupți au profitat de lipsa reglementărilor pentru a vinde copii unor familii străine. Unele dintre aceste adopții au fost legitime, dar altele au implicat copii răpiți de la părinții lor biologici sau extrași din orfelinate prin documente falsificate. În Guatemala, Cambodgia și Nepal, sistemul de adopții internaționale a fost suspendat temporar din cauza abuzurilor.
Acest fenomen expune fragilitatea etică a adopțiilor internaționale: unde tragem linia între o adopție necesară și un comerț cu ființe umane? Când este o adopție un act de salvare și când devine un mecanism prin care părinții adoptivi își cumpără o filiație?
Adopția ca Act Antropologic: Alegere, Risc și Datorie Morală
Pentru cei care iau în considerare adopția, frica de necunoscut este inevitabilă. Cum se pot asigura că vor putea oferi un viitor stabil unui copil cu un trecut incert? Cum se poate negocia spaima de moștenirea genetică, de traumele anterioare și de posibilele dificultăți de integrare? Aceste întrebări sunt valabile, dar trebuie plasate în cadrul mai larg al modului în care societatea definește ce înseamnă un „copil dorit” și cum această dorință este construită prin mecanisme politice și economice.
În multe culturi, există o tendință de a sacraliza legătura biologică între părinte și copil, ceea ce face ca adopția să fie percepută ca o alternativă inferioară, o soluție de compromis. Totuși, antropologia demonstrează că filiatia este un construct social mai degrabă decât unul biologic, iar societăți tradiționale din Africa, Asia sau America de Sud au practicat de secole forme variate de adopție informală, unde creșterea unui copil nu era condiționată de legătura de sânge, ci de rețele de solidaritate și responsabilitate colectivă.
Cum Ar Trebui Privită Adopția în Contextul Actual?
Pentru cei care doresc să adopte, este esențial să înțeleagă adopția nu ca un act de salvare unilaterală, ci ca un proces complex în care copilul nu este un beneficiar pasiv, ci un individ cu identitate proprie, traume și potențial de dezvoltare. Adopția nu este doar un gest de caritate sau o soluție pentru infertilitate, ci o reconstrucție a sensului familiei într-o lume care redefinește constant apartenența și relațiile umane.
Adevărata întrebare pentru cei care ezită să adopte nu este „Dacă acest copil are un trecut complicat?”, ci „Dacă suntem pregătiți să ne redefinim propria idee despre familie și iubire?”. În fond, adopția este despre capacitatea noastră de a transcende limitele biologicului și de a îmbrățișa umanitatea în forma ei cea mai autentică.