Etichetă: responsabilitate socială

Afaceri care ajută comunitatea: de la „a face bine” la un model care chiar funcționează Poate că aici trebuie să renunțăm la una dintre imaginile convenabile ale responsabilității sociale: fotografia de Crăciun cu pungi de alimente, câteva familii vulnerabile și logo-ul companiei așezat strategic în cadru. Gestul poate fi sincer și ajutorul poate fi necesar, dar o comunitate nu devine mai puternică dintr-o succesiune de campanii sezoniere. Devine mai puternică atunci când între resurse și nevoi apar relații care funcționează tot anul. Pentru o afacere care vrea să înceapă, primul pas nu ar trebui să fie alegerea unei cauze care arată bine într-o postare. Ar trebui să fie un inventar. Ce avem? Nu doar bani. Ce aruncăm? Ce rămâne nevândut? Ce schimbăm deși încă funcționează? Ce spații rămân nefolosite câteva ore pe zi? Ce vehicule avem? Ce competențe există în echipă? Ce furnizori cunoaștem? Ce putem cumpăra mai ieftin decât ar putea cumpăra un ONG? Ce problemă putem rezolva aproape fără cost pentru că infrastructura există deja? Abia după această evaluare vine a doua întrebare: de ce are nevoie comunitatea? Ordinea contează. Una dintre slăbiciunile ajutorului făcut fără consultare este că donatorul decide ce ar trebui să primească beneficiarul. Un centru pentru copii poate avea suficiente jucării, dar niciun laptop. O organizație care lucrează cu persoane fără adăpost poate primi munți de haine și să aibă nevoie disperată de produse de igienă. O bancă pentru alimente poate avea hrană disponibilă și să nu dispună de transportul necesar pentru a o ridica. În acel caz, o firmă care oferă o dubă câteva ore pe săptămână poate avea un impact mai mare decât una care donează încă o mie de euro. Aici apare ceea ce am putea numi capital comunitar invizibil: toate resursele private existente într-un oraș care nu au fost încă legate de o nevoie socială. Să ne imaginăm o stradă comercială obișnuită. Brutăria poate redirecționa surplusul eligibil. Supermarketul poate lucra cu banca pentru alimente și poate reduce din timp prețurile produselor apropiate de termen. Farmacia sau magazinul de igienă poate susține periodic o colectă de produse necesare unui adăpost. Magazinul de calculatoare poate recondiționa câteva echipamente pentru elevi. Service-ul poate repara gratuit, pe baza recomandării unei organizații, mașina unei familii pentru care automobilul înseamnă acces la muncă. Cafeneaua poate găzdui întâlnirea unei asociații. Contabilul îi poate oferi câteva ore de consultanță. Tipografia îi poate imprima materialele. Firma de transport poate duce donațiile. Nicio afacere nu a salvat orașul. Împreună însă au creat o mică infrastructură comunitară. Există și o condiție fără de care asemenea modele riscă să devină mai degrabă exerciții de imagine: demnitatea beneficiarului. Oamenii vulnerabili nu sunt destinația lucrurilor pe care noi nu le-am mai folosi. Dacă o haină este degradată, un aliment nu este sigur sau un obiect nu mai funcționează, donația nu îl transformă miraculos într-un lucru bun. A oferi cuiva ceea ce noi considerăm prea prost pentru noi nu este solidaritate, ci transferul costului de eliminare. Același principiu ar trebui aplicat imaginii oamenilor ajutați. Un copil care primește alimente nu devine material publicitar pentru compania care le-a cumpărat. O persoană fără adăpost nu datorează o fotografie pentru o masă. Responsabilitatea socială serioasă poate fi comunicată prin rezultate – kilograme salvate, mese distribuite, ore oferite, persoane instruite, echipamente recondiționate – fără transformarea vulnerabilității în decor. Și există deja suficiente exemple care arată că dimensiunea apare prin acumulare. În Europa, rețeaua FEBA a redistribuit aproximativ 834.000 de tone de alimente într-un singur an cu ajutorul a peste 100.000 de voluntari. În România, sute de tone au fost adunate într-un singur weekend de colectă. În Cambodgia, o rețea pornită de la mici stații locale de apă a ajuns la peste un milion de oameni. În Africa, finanțarea și pregătirea unor antreprenori au produs, potrivit Tony Elumelu Foundation, peste un milion și jumătate de locuri de muncă directe și indirecte. Niciunul dintre aceste rezultate nu a început la dimensiunea la care îl vedem astăzi. Poate tocmai aceasta este ideea pe care merită să o luăm din modelul francez de la care am pornit. Nu avem nevoie de încă o lecție abstractă despre cât de frumos este să fim generoși. Avem nevoie să observăm mai bine resursele care există deja în jurul nostru. În România, legislația permite și structurează redistribuirea alimentelor, iar băncile pentru alimente oferă deja o infrastructură prin care companiile pot intra într-un circuit organizat. Pentru alte forme de ajutor există ONG-uri, școli, centre sociale, asociații locale și grupuri comunitare care cunosc nevoile mult mai bine decât le poate ghici o companie din exterior. Un antreprenor poate începe, așadar, fără fundație proprie, fără campanie națională și fără buget spectaculos. Poate alege o problemă apropiată, poate întreba o organizație serioasă ce îi lipsește, poate identifica resursa pe care afacerea o poate oferi constant și poate măsura rezultatul. Dacă modelul funcționează, îl poate repeta și poate invita încă o companie să intre în circuit. Aceasta este diferența dintre caritate și construcție comunitară. Prima spune: astăzi îți dau ceva. A doua întreabă: ce putem organiza astfel încât ceva util să ajungă aici și luna viitoare, și peste un an? Franța a pornit de la o problemă concretă: de ce să distrugem hrană bună când există oameni care au nevoie de ea? Întrebarea poate fi extinsă mult dincolo de mâncare. De ce să aruncăm un calculator care poate fi recondiționat? De ce să lăsăm o dubă nefolosită când o organizație nu-și poate transporta donațiile? De ce să plătească un ONG pentru o competență pe care cineva din compania noastră o poate oferi câteva ore? De ce să așteptăm să devenim suficient de bogați pentru a ajuta? afaceri care ajută comunitatea
Perspective & Evolutie

Afaceri care ajută comunitatea: de la risipa alimentară la modele care schimbă vieți

Liviu Macovei

Afaceri care ajută comunitatea: lecția franceză începe cu ceea ce aruncăm Există o imagine care spune foarte mult despre felul în care funcționează societățile prospere: într-un magazin, la sfârșitul zilei, rămân pâine, fructe, legume, produse…

CITESTE MAI DEPARTE
Adaptabilitate & Inteligență Emoțională

Cum ne apărăm de microagresiunile online și ce responsabilitate purtăm cu toții

Liviu Macovei

Era digitală a venit cu promisiunea unei agora globale. Un loc unde ideile ar putea circula liber, unde vocile marginalizate ar putea prinde volum, unde distanțele s-ar evapora în câteva clickuri. Dar în spatele acestui…

CITESTE MAI DEPARTE
Scrie-mi