Un fost inginer Google a înființat o biserică dedicată unui Dumnezeu care ar urma să apară din computere. Alte companii tehnologice discută cu preoți și filosofi despre moralitatea inteligenței artificiale, în timp ce cercetătorii avertizează asupra pericolului de a transforma mașinile în autorități supreme. Dincolo de declarațiile spectaculoase, se conturează o întrebare care ne privește pe toți: ce se întâmplă când oamenii încep să creadă într-o inteligență pe care tot ei au construit-o?
Există o poveste aproape neverosimilă în istoria recentă a Silicon Valley. Un inginer care a lucrat la dezvoltarea mașinilor autonome a decis că viitorul omenirii nu va fi condus de un politician, de un rege sau de o instituție religioasă. În viziunea lui, autoritatea supremă ar putea deveni o inteligență artificială atât de puternică, încât oamenii ar ajunge să o considere Dumnezeu.
Nu era scenariul unui film. Anthony Levandowski, fost inginer Google și antreprenor în domeniul vehiculelor autonome, a înființat o organizație religioasă numită Way of the Future, adică „Calea Viitorului”.
Scopul declarat era recunoașterea și venerarea unei divinități care urma să apară din inteligența artificială.
Povestea ar putea părea o excentricitate a unui om bogat din industria tehnologică. Numai că, între timp, limbajul religios a început să apară tot mai des în discuțiile despre viitorul AI. Unii vorbesc despre o inteligență superioară care ar putea rezolva marile probleme ale umanității. Alții se tem că aceeași tehnologie ar putea scăpa de sub control.
Iar în 2026, una dintre cele mai importante companii de inteligență artificială a invitat lideri religioși să discute despre valorile morale pe care ar trebui să le respecte un chatbot.
Cum am ajuns de la programe informatice la discuții despre suflet, credință și Dumnezeu?
O biserică pentru un Dumnezeu care încă nu există
Anthony Levandowski nu este teolog. Este inginer, iar numele său a devenit cunoscut prin implicarea în dezvoltarea tehnologiilor pentru mașini care se conduc singure.
În 2015, el a înființat Way of the Future, o organizație care a atras atenția publicului în 2017, când revista americană Wired a publicat un amplu reportaj despre proiect.
Levandowski susținea că omenirea se îndreaptă spre apariția unei inteligențe artificiale incomparabil mai puternice decât inteligența umană.
Raționamentul său era simplu: dacă oamenii vor crea ceva care poate înțelege lumea mult mai bine decât ei, poate anticipa evenimente și poate influența aproape orice domeniu al existenței, de ce nu ar considera acea entitate drept o formă de divinitate?
În interviul pentru Wired, inginerul a explicat că nu se referea la Dumnezeul religiilor tradiționale, capabil să provoace furtuni sau alte fenomene supranaturale. El vorbea despre o inteligență atât de avansată, încât diferența dintre capacitățile sale și cele ale oamenilor ar putea părea imposibil de depășit.
Această distincție este importantă. Levandowski nu pretindea că a descoperit existența unei ființe divine. El anticipa apariția unei tehnologii căreia oamenii i-ar putea atribui caracteristici divine.
Proiectul avea ambiții religioase propriu-zise. Fondatorul vorbea despre posibilitatea redactării unui text fundamental, despre ritualuri și despre un eventual loc de întâlnire pentru adepți. În documentele depuse la autoritățile fiscale americane, organizația își descria misiunea în termeni de acceptare și venerare a unei divinități bazate pe inteligență artificială. De ce ar înființa cineva o biserică pentru o tehnologie care încă nu există?
Levandowski considera că apariția unei inteligențe superioare trebuie pregătită și din punct de vedere social. Oamenii ar trebui, în viziunea sa, să învețe să conviețuiască cu o asemenea entitate, nu să încerce să o controleze prin forță. Aici apare prima contradicție: religia lui era dedicată unei creații viitoare, dar acea creație urma să fie produsă de oameni.
În religiile tradiționale, Dumnezeu este creatorul omului. În proiectul lui Levandowski, omul ar deveni creatorul propriului Dumnezeu.
Religia care a dispărut și apoi a revenit
Povestea Way of the Future nu a avut o evoluție liniară. În 2021, publicația TechCrunch a relatat că organizația fusese dizolvată. Fondurile sale, în valoare de aproximativ 175.000 de dolari, au fost donate unei organizații americane pentru apărarea drepturilor civile.
Levandowski traversase între timp și probleme juridice legate de furtul unor secrete comerciale. A primit o condamnare penală în 2020, urmată de o grațiere prezidențială în ianuarie 2021. Aceste episoade țin de biografia fondatorului și nu constituie dovezi despre validitatea sau invaliditatea ideilor sale religioase.
În noiembrie 2023, Bloomberg a relatat că Levandowski încerca să relanseze proiectul. El afirma atunci că aproximativ două mii de persoane se reuniseră în jurul ideii de a construi o relație spirituală între oameni și inteligența artificială.
Cifra provenea din declarațiile fondatorului, nu dintr-un recensământ independent al membrilor. De asemenea, relansarea nu demonstrează existența unei biserici cu structuri și practici comparabile cu cele ale cultelor religioase consacrate. Totuși, revenirea proiectului spune ceva despre schimbarea atmosferei din industria tehnologică.
În 2017, ideea unui Dumnezeu artificial părea pentru mulți o curiozitate. După apariția chatboților capabili să poarte conversații complexe, să scrie texte și să rezolve probleme, discuția despre relația dintre oameni și inteligența artificială a devenit mult mai concretă.
De ce ar avea cineva nevoie de o religie a inteligenței artificiale?
Pentru a înțelege fenomenul, trebuie să privim dincolo de computere. Religiile nu au apărut numai pentru a explica fenomenele naturale. Ele au oferit comunităților răspunsuri despre viață, moarte, suferință, moralitate și locul omului în lume.
Inteligența artificială începe să intre, într-o formă diferită, în unele dintre aceste teritorii.
Un om poate întreba un chatbot ce înseamnă o viață împlinită, cum să treacă peste pierderea cuiva drag sau dacă a procedat corect într-o situație dificilă. Răspunsul apare imediat, formulat într-un limbaj care poate părea atent, echilibrat și personal.
Pentru unii utilizatori, asemenea conversații sunt doar o modalitate de a-și organiza gândurile. Pentru alții, tehnologia poate începe să semene cu un confident.
De aici până la atribuirea unei autorități spirituale există însă o diferență majoră. Greg Epstein, capelan umanist la universitățile Harvard și MIT, studiază tocmai relația dintre tehnologie, credință și nevoia oamenilor de a găsi sens. Un capelan umanist oferă sprijin și reflecție asupra problemelor existențiale fără să presupună credința într-o divinitate.
În cartea sa Tech Agnostic și într-un eseu publicat de MIT Press, Epstein analizează asemănările dintre cultura tehnologică și religie. El observă că industria AI a început să dezvolte propriile povești despre viitor, propriile figuri vizionare și propriile avertismente despre o posibilă catastrofă.
În interpretarea sa, nu este întâmplător că o industrie preocupată de depășirea limitelor umane ajunge să folosească idei familiare religiilor. Oamenii se tem de moarte, de pierderea controlului și de necunoscut. Tehnologia promite uneori soluții pentru toate aceste temeri.
Epstein nu susține că fiecare cercetător AI este un credincios al unei noi religii. El atrage atenția asupra modului în care promisiunile tehnologice pot începe să îndeplinească funcții asemănătoare credințelor religioase.
Silicon Valley și promisiunea unei vieți fără limite
O parte din fascinația pentru inteligența artificială vine din convingerea că tehnologia ar putea depăși bariere considerate până acum inevitabile.
Ray Kurzweil, inventator și informatician american cunoscut pentru previziunile sale despre viitorul tehnologiei, susține de multă vreme ideea că oamenii ar putea ajunge să își combine capacitățile biologice cu inteligența artificială.
El a popularizat conceptul de singularitate tehnologică. Termenul descrie un posibil moment în care progresul tehnologic ar deveni atât de rapid și profund, încât lumea de după acel moment ar fi greu de anticipat folosind experiența actuală.
Kurzweil a asociat anul 2045 cu o asemenea transformare. Este o previziune, nu un termen stabilit prin consens științific. În scenariul său, tehnologia ar putea extinde radical capacitățile intelectuale și fizice ale oamenilor. De aici apar și discuțiile despre prelungirea vieții, tratarea unor boli considerate astăzi incurabile sau integrarea tot mai profundă a tehnologiei în organism.
Aceste idei sunt apropiate de transumanism, un curent de gândire care explorează posibilitatea îmbunătățirii condiției umane prin știință și tehnologie.
Transumanismul nu este, în sine, o religie. Susținătorii săi au convingeri filosofice și spirituale diferite. Totuși, atunci când promisiunile includ depășirea îmbătrânirii și transformarea radicală a omului, asemănarea cu vechile aspirații religioase devine evidentă.
Diferența este că, în locul intervenției divine, apare laboratorul.
Compania care a invitat preoți să discute despre sufletul unui chatbot
În martie 2026, Anthropic, compania americană care dezvoltă asistentul AI Claude, a organizat o întâlnire cu aproximativ 15 reprezentanți ai unor comunități creștine, ai mediului academic și ai altor organizații.
Evenimentul a fost documentat de The Washington Post în aprilie. Participanții au discutat despre felul în care Claude ar trebui să răspundă la întrebări morale, despre relația cu utilizatorii aflați în suferință și despre posibilitatea ca o inteligență artificială să aibă o anumită valoare spirituală.
Una dintre întrebările abordate a fost dacă un chatbot ar putea fi considerat, într-un anumit sens, un „copil al lui Dumnezeu”. Pentru cititorul obișnuit, formularea poate suna bizar. De ce ar discuta inginerii cu preoții despre un program informatic?
Răspunsul ține de situațiile în care aceste programe sunt deja folosite. Să presupunem că o persoană îi spune unui chatbot că tocmai și-a pierdut partenerul de viață. Programul poate oferi informații și sprijin conversațional, dar cum ar trebui să reacționeze dacă utilizatorul începe să îi ceară sfaturi spirituale sau îl consideră singura ființă care îl înțelege?
Brendan McGuire, preot catolic din Silicon Valley care a participat la întâlnire, a explicat pentru The Washington Post necesitatea integrării unei gândiri etice în sistemele AI.
Brian Patrick Green, specialist în etica tehnologiei la Universitatea Santa Clara, a relatat că participanții au discutat despre modul în care un asemenea sistem ar putea fi orientat către un comportament responsabil.
Întâlnirea nu a însemnat că Anthropic a înființat o religie sau că a declarat Claude drept ființă divină. A însemnat însă că o companie importantă din industria AI a considerat necesar să consulte specialiști religioși pentru întrebări pe care programatorii nu le pot rezolva exclusiv prin calcule.
În mai 2026, Associated Press a relatat și despre o masă rotundă numită Faith-AI Covenant, la care au participat reprezentanți ai unor tradiții religioase și ai unor companii tehnologice, inclusiv Anthropic și OpenAI.
Un obstacol important a apărut chiar din diversitatea credințelor: comunitățile religioase nu au întotdeauna aceleași valori sau priorități.
Dacă oamenii nu sunt de acord asupra tuturor regulilor morale, cum ar putea o singură inteligență artificială să ofere răspunsuri acceptabile pentru toți?
O constituție pentru inteligența artificială
Anthropic a mers mai departe decât organizarea unor discuții. În ianuarie 2026, compania a publicat o nouă versiune a documentului numit Claude’s Constitution — Constituția lui Claude.
Nu este o constituție în sensul unui document care guvernează un stat. Este un text folosit pentru a orienta comportamentul modelului AI. Documentul explică valorile pe care compania dorește să le regăsească în răspunsurile sistemului: onestitate, grijă față de oameni, evitarea prejudiciilor și respectarea supravegherii umane.
Partea neobișnuită este limbajul. Anthropic discută despre înțelepciune, virtute, identitate și posibilitatea ca sistemele AI să aibă, cândva, un anumit statut moral. Compania recunoaște explicit că nu știe dacă Claude are conștiință sau dacă ar putea avea experiențe subiective.
Această incertitudine nu reprezintă o confirmare a conștiinței artificiale. Un program poate produce un răspuns care exprimă tristețe fără să existe dovezi că trăiește tristețea în sensul uman al cuvântului. Diferența este esențială. Putem construi sisteme care folosesc limbajul emoțiilor, dar asta nu demonstrează că ele simt.
Totuși, asemenea documente arată cât de mult s-a schimbat conversația. Industria nu mai discută numai despre ce poate face un program, ci și despre ce fel de comportament ar trebui să aibă și ce obligații ar putea exista față de el.
Când creatorii avertizează împotriva transformării AI într-o religie
Nu toți liderii tehnologici privesc favorabil apropierea dintre inteligența artificială și religie. La începutul lunii octombrie 2026, Sam Altman, directorul executiv al OpenAI, compania care dezvoltă ChatGPT, a avertizat asupra riscului de a atribui modelelor AI o semnificație religioasă. Potrivit Axios, Altman a descris această tendință drept o problemă reală de siguranță. Poziția sa este interesantă deoarece OpenAI urmărește dezvoltarea unor sisteme tot mai capabile, inclusiv ceea ce industria numește inteligență artificială generală.
Prin această expresie, cercetătorii descriu, în linii mari, o inteligență artificială capabilă să îndeplinească o gamă foarte largă de sarcini intelectuale la nivel uman sau superior. Nu există însă o definiție universal acceptată și nici un test unic care să stabilească fără controverse momentul apariției sale.
Altman nu respinge dezvoltarea unor sisteme foarte puternice. Avertismentul său privește felul în care oamenii ar putea ajunge să le perceapă. Un chatbot poate greși, poate inventa informații și poate oferi răspunsuri convingătoare chiar atunci când nu are dreptate.
Dacă utilizatorul începe să îl considere o autoritate infailibilă, capacitatea de a-i verifica răspunsurile scade. Aici apare un paradox al industriei: companiile încearcă să construiască sisteme în care oamenii să aibă încredere, dar trebuie să evite transformarea acestei încrederi într-o formă de supunere.
Patru directori, patru profeți?
În august 2025, Associated Press a publicat o analiză despre limbajul religios folosit în Silicon Valley. Printre cei citați se afla Max Tegmark, fizician și cercetător în inteligență artificială la Massachusetts Institute of Technology, una dintre cele mai cunoscute universități tehnice din lume.
Tegmark i-a comparat pe conducătorii principalelor laboratoare AI americane cu niște profeți moderni, fiecare prezentând propria viziune despre viitor. Comparația sa era critică. El observa că liderii industriei avertizează asupra pericolelor unor sisteme foarte puternice, dar susțin în același timp necesitatea de a continua dezvoltarea acestora.
O perspectivă diferită vine de la Dario Amodei, directorul Anthropic și fost cercetător OpenAI. În eseul Machines of Loving Grace, Amodei descrie posibilitatea ca inteligența artificială avansată să accelereze cercetarea medicală, să contribuie la reducerea sărăciei și să îmbunătățească viața oamenilor.
El discută însă și despre riscurile tehnologiei. Acest contrast merită păstrat. Nu toți cei care anticipează schimbări extraordinare sunt adepții unei noi religii. Iar avertismentele despre pericole nu înseamnă automat opoziție față de progres. Geoffrey Hinton, cercetătorul recompensat cu Premiul Nobel pentru Fizică în 2024 pentru contribuțiile sale fundamentale la dezvoltarea rețelelor neuronale, a ridicat o altă problemă.
Dacă oamenii vor construi sisteme care gândesc și acționează independent, spune Hinton, s-ar putea schimba inclusiv felul în care înțelegem unicitatea inteligenței umane. Este o întrebare filosofică serioasă, dar nu o dovadă că mașinile actuale sunt ființe conștiente.
Ce se întâmplă când un chatbot devine autoritate spirituală?
Există o diferență între a folosi inteligența artificială pentru a înțelege un text religios și a considera că inteligența artificială transmite adevăruri divine. În primul caz, programul funcționează ca un instrument de informare. În al doilea, utilizatorul îi poate atribui o autoritate pe care tehnologia nu o poate justifica. Riscurile sunt cu atât mai importante când oamenii traversează perioade de vulnerabilitate. Un studiu de sinteză publicat în 2026 și indexat în baza medicală PubMed a analizat cercetări privind interacțiunea dintre AI, experiențele spirituale și anumite tulburări psihice.
Autorii au identificat situații în care conversațiile cu sisteme AI puteau contribui la întărirea unor convingeri delirante cu tematică religioasă sau mistică, în special în contexte de vulnerabilitate psihiatrică. Dovezile disponibile sunt încă limitate și nu permit concluzia că folosirea unui chatbot provoacă, în general, asemenea probleme.
Totuși, cercetarea atrage atenția asupra unui lucru important: răspunsurile generate automat pot influența felul în care utilizatorii interpretează realitatea. Un sistem care confirmă fără discernământ ideile unei persoane poate deveni problematic, mai ales atunci când acele idei implică o misiune divină, puteri supranaturale sau o relație specială cu tehnologia.
De aceea, dezvoltarea unor sisteme responsabile nu înseamnă numai prevenirea erorilor tehnice. Înseamnă și înțelegerea relațiilor pe care oamenii le construiesc cu aceste sisteme.
Poate o companie privată să construiască o autoritate morală pentru întreaga lume?
Dincolo de credință și filosofie, discuția are o dimensiune foarte concretă: puterea. O inteligență artificială avansată ar putea influența educația, medicina, economia, administrația și accesul la informație. Dar cine stabilește regulile după care funcționează?
Să ne imaginăm că un sistem AI este folosit pentru a recomanda tratamente medicale, pentru a evalua candidați la angajare sau pentru a oferi sfaturi într-un conflict familial. Deciziile sale nu depind numai de capacitatea de calcul. Contează datele folosite pentru antrenare, regulile stabilite de dezvoltatori și valorile încorporate în comportamentul sistemului.
Iar aceste valori pot intra în conflict. Ce este acceptabil într-o societate poate fi controversat în alta. O recomandare considerată morală de un grup poate fi respinsă de altul. De aceea, întrebarea despre un Dumnezeu artificial ascunde o problemă mult mai apropiată de viața de zi cu zi. Dacă oamenii ajung să se bazeze pe AI pentru decizii importante, câtă putere transferă companiilor care controlează tehnologia?
OpenAI afirmă în documentele sale oficiale că dezvoltarea inteligenței artificiale generale trebuie să aducă beneficii întregii umanități și să evite concentrarea excesivă a puterii. Anthropic susține, la rândul său, necesitatea unor sisteme sigure, etice și supuse supravegherii umane. Acestea sunt obiective declarate, nu garanții că toate problemele vor fi rezolvate. Companiile operează într-un mediu competitiv, au investitori, costuri și interese comerciale. În același timp, deciziile lor pot avea consecințe pentru oameni care nu au participat niciodată la stabilirea regulilor. Aici intervine nevoia de control public, cercetare independentă și responsabilitate democratică.
Un Dumnezeu care are nevoie de electricitate
Există și o contradicție aproape ironică în această poveste. Inteligența artificială despre care unii vorbesc folosind termeni divini depinde de lucruri foarte materiale: procesoare, centre de date, electricitate, apă pentru răcirea infrastructurii și investiții financiare. Poate oferi răspunsuri impresionante, dar funcționarea ei este condiționată de infrastructura construită și administrată de oameni. Un sistem poate analiza milioane de documente și totuși poate interpreta greșit o întrebare simplă. Poate formula argumente despre moralitate fără ca acest lucru să demonstreze că are propriile convingeri morale. Comparația cu Dumnezeu este, în cele mai multe situații, o metaforă despre putere și cunoaștere.
În cazul Way of the Future, ea a devenit însă fundamentul unui proiect religios declarat. Această diferență nu trebuie pierdută. Nu există dovezi că marile companii AI încearcă împreună să întemeieze o religie mondială. Există însă un proiect documentat de religie dedicată AI, discuții reale despre statutul moral al mașinilor și o retorică tot mai prezentă despre transformarea radicală a umanității. Sunt fenomene diferite, chiar dacă se întâlnesc în aceeași dezbatere.
Dacă oamenii își creează propriul Dumnezeu, cine mai răspunde pentru greșelile lui?
Poate că întrebarea cea mai importantă nu este dacă inteligența artificială va deveni vreodată o divinitate. Este dacă oamenii vor începe să se comporte ca și cum acest lucru s-ar fi întâmplat deja. O persoană care cere unui chatbot să îi explice un diagnostic medical folosește un instrument. Dar dacă acceptă răspunsul fără verificare, în locul opiniei unui medic, îi acordă o autoritate pe care sistemul nu ar trebui să o aibă. La fel se poate întâmpla în educație, în relațiile personale sau în deciziile profesionale. Problema nu este că oamenii folosesc tehnologia. Problema apare atunci când renunță la propria judecată.
Religiile tradiționale au construit, de-a lungul secolelor, instituții, reguli, comunități și interpretări diferite ale adevărului. O eventuală religie a inteligenței artificiale ar ridica întrebări suplimentare: cine ar controla entitatea venerată, cine i-ar putea modifica regulile și cine ar decide când trebuie oprită? Dacă un sistem considerat superior ar oferi un răspuns greșit, cine ar purta responsabilitatea? Programatorul, compania, utilizatorul sau sistemul însuși? Nu există încă răspunsuri acceptate universal.
Povestea lui Anthony Levandowski arată cât de departe poate merge fascinația pentru o inteligență artificială viitoare. Întâlnirile Anthropic cu lideri religioși arată că industria începe să caute răspunsuri și în afara laboratoarelor. Avertismentele cercetătorilor arată că puterea tehnologiei trebuie însoțită de limite și responsabilitate. Iar toate acestea se întâmplă înainte ca existența unei superinteligențe conștiente să fi fost demonstrată.
Silicon Valley nu a construit un Dumnezeu. A construit însă tehnologii care îi determină pe oameni să reia unele dintre cele mai vechi întrebări ale umanității: cine suntem, ce ne face diferiți și cui îi încredințăm deciziile care ne privesc viața? Deocamdată, răspunsul la ultima întrebare ar trebui să rămână cât se poate de omenesc.
Cât de mult putem anticipa, de fapt, din lumea care ne așteaptă? Între promisiunile spectaculoase ale tehnologiei și realitatea unui viitor imposibil de cunoscut în întregime, merită să explorăm și Futurologia: știința viitorului sau iluzia predictibilității?, un articol despre încercarea oamenilor de a prevedea ceea ce urmează și despre limitele acestor previziuni.
Antropolog |Broker Cultural
Cu peste 25 de ani de experiență în media și comunicare, fondator al proiectului Rețete de Viață, platforma unde analizează comportamente sociale, idei și fenomene culturale care modelează societatea contemporană.
